Elena Lasconi a declarat, după consultările de la Palatul Victoria, că își dorește ca alegerile prezidențiale să fie la termen și că urmează să vadă dacă a fost mimată o consultare, precizând că va face presiuni ca până la finalul acestei săptămâni să fie decisă data alegerilor prezidențiale.
„O să vedem dacă doar s-a mimat o consultare sau dacă domnul Ciolacu a fost sincer. Noi am fost fermi. Am spus respectarea legii și alegeri la termen. Toată lumea vorbește despre o dată a alegerilor. Ar trebui să fim îngrijorați de scumpiri, de alte lucruri.
Eu le-am transmis să nu se mai joace, să se ocupe de problemele românilor care sunt foarte mari și foarte grave”, a declarat liderul USR.
Lasconi a subliniat că este un om al dialogul și a făcut din nou apel către toate partidele de dreapta în privința candidatului la prezidențiale.
„Fac apel la toate forțele de dreapta pentru că singura opțiune liberală din România este USR. Partidele de dreapta ar trebui să mă susțină pe mine la prezidențiale pentru că pe Ciucă nu-l mai poți dezlipi din poza cu Ciolacu”, a precizat Lasconi.