Senatul a adoptat, miercurea trecută, în calitate de for decizional, proiectul legislativ privind controlul utilizării spațiului aerian.
Inițiativa legislativă are ca obiect de reglementare o serie de măsuri pentru controlul utilizării spațiului aerian național, stabilind autoritățile și instituțiile care au competențe în luarea măsurilor de prevenire și contracarare a utilizării spațiului aerian național de către aeronave, sisteme de aeronave fără pilot la bord și alte vehicule aeriene.
Astfel, se va crea un nou cadru de cooperare și coordonare la nivelul autorităților și instituțiilor care au competențe în gestionarea și monitorizarea spațiului aerian național, precum și de asigurare a respectării regulilor de utilizare a acestuia, ceea ce contribuie la creșterea siguranței și securității aviației.
Potrivit unui amendament, se constituie situații în care o aeronavă utilizează neautorizat spațiul aerian național și următoarele:
* unitățile de trafic aerian sau serviciile militare de supraveghere și control utilizare spațiu aerian primesc informații referitoare la producerea unui act de intervenție ilicită la bordul aeronavei, chiar dacă se respectă autorizarea primită;* unitățile de trafic aerian sau serviciile militare de supraveghere și control utilizare spațiu aerian primesc informații referitoare la existența la bordul aeronavei a unor substanțe sau materiale periculoase, care ar putea fi folosite într-un act de terorism;* unitățile de trafic aerian sau serviciile militare de supraveghere și control utilizare spațiu aerian primesc informații cu privire la existența la bordul aeronavei a unor bunuri sau persoane care, conform obligațiilor, angajamentelor asumate de România prin tratatele internaționale la care este parte sau sancțiunilor internaționale instituite prin actele prevăzute la art. 1 alin. (1) din OUG nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare, fac obiectul unor restricții privind utilizarea spațiului aerian național.
Persoanele de drept public și privat care au în proprietate, operează sau administrează obiective care necesită măsuri de protecție contra amenințărilor specifice sistemelor de aeronave fără pilot la bord au obligația de a implementa și de a menține măsuri de protecție a acestor obiective, prevede un alt amendament.
Potrivit proiectului, prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării se stabilesc: obiectivele care necesită măsuri de protecție contra amenințărilor specifice sistemelor de aeronave fără pilot la bord prevăzute în proiect; cerințele tehnice generale ale echipamentelor și sistemelor prevăzute, la propunerea structurilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională.
Tot miercuri, Senatul a adoptat, în calitate de for legislativ decizional, proiectul de lege care reglementează desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român atunci când nu este instituită starea de urgență, de asediu, de mobilizare ori de război.
Conform actului normativ, structurile desemnate din Armata României, în funcție de necesitățile operaționale, vor putea fi transferate, pentru perioade determinate de timp, sub diferite grade de autoritate, în relația cu comandantul forțelor armate străine care conduce o operație militară pe teritoriul statului român.