„Liam James Payne, compozitor şi chitarist, fost membru al grupului One Direction, a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui hotel la Palermo”, un cartier al capitalei Argentinei, a anunţat poliţia.

Poliţia a răspuns la un apel la numărul de urgenţă semnalând un bărbat agresiv care ar fi putut fi sub influenţa drogurilor sau a alcoolului, potrivit comunicatului.

La câteva minute după anunţul morţii cântăreţului britanic, mulţi fani şi curioşi s-au adunat în tăcere în faţa intrării hotelului „Casa Sur” unde a fost constatat decesul, sub supravegherea mai multor poliţişti.

Liam Payne a fost, alături de Louis Tomlinson, Niall Horan, Zayn Malik şi Harry Styles, unul dintre membrii grupului de băieţi format în 2010 şi care s-a bucurat de un succes uluitor.

Potrivit şefului serviciilor de urgenţă, Alberto Crescenti, Liam Payne prezenta „răni foarte grave în urma căderii, am constatat decesul, nu a existat nicio posibilitate de resuscitare”, a declarat la televiziunea locală.

El a precizat că serviciile de urgenţă au primit un apel la ora locală 17.04, (20.04 GMT). Şapte minute mai târziu o echipă a ajuns la locul tragediei şi nu a putut decât „să constate moartea acestui bărbat”, înainte de a descoperi „mai târziu că era cântăreţ într-un grup”.

A fost deschisă o anchetă pentru a stabili cauzele morţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *