„Mie mi se pare că trăim aşa un serial al lansării candidaturii lui Marcel Ciolacu, un serial care continuă. Astăzi avem episodul mesajului intern care, în mod evident, se vede foarte bine că este fabricat. Înţeleg că şi-a lansat în episodul precedent şi un site, o platformă în care îi întreabă pe români ce îşi doresc. Mi se pare cel puţin nepotrivit, dacă nu chiar jignitor să-i întrebi pe români după doi ani de guvernare în care ai fost prim-ministru ce îşi doresc, doi ani în care ai luat decizii, doi ani în care ai avut pretenţia că îi reprezinţi pe ei, drepturile şi interesele lor. Aşa că, din punctul meu de vedere, este evident că ţinteşte cea mai înaltă funcţie în stat”, a declarat Stroe, pentru Agerpres.Potrivit acestuia, este „evident” că preşedintele PSD încearcă să crească „gradual” interesul pentru candidatura sa.”Este, din punctul meu de vedere, doar o strategie pentru a ridica nivelul de aşteptare nu numai în interiorul PSD, dar şi în zona publică. Ştie foarte bine că şanse de a câştiga nu are cel puţin în turul doi foarte mari şi, în mod evident, încearcă să maximizeze aceste şanse, prezentându-ne, aşa, gradual, zi de zi, câte un episod. Probabil că va culmina acest serial cu Congresul PSD la care, în mod triumfal, susţinut de toţi colegii, va face publică opţiunea dânsului care este evidentă, din punctul meu de vedere, de foarte mult timp, nu de ieri de astăzi. Adică nu mi se pare o surpriză mesajul intern care se vede foarte clar este unul artificial lucrat”, a menţionat Ionuţ Stroe.
În opinia sa, mesajul transmis de Marcel Ciolacu social-democraţilor este unul „mobilizator” şi „vine să adune tot ceea ce înseamnă resursă PSD-istă în jurul candidaturii la Preşedinţie, chiar dacă în turul doi şansele sunt mici”.”Este un risc pe care Marcel Ciolacu şi-l asumă, pentru că, ştiţi foarte bine, a fost o perioadă în care îşi dorea, dar nu-şi dorea în acelaşi timp. Era oarecum destul de refractar la ideea de a asuma această candidatură, în egală măsură nu ar fi zis nu, probabil că orice fel de resursă din zona PSD-istă este absolut necesară să fie folosită şi mobilizată pentru această competiţie şi este normal pe undeva să-şi mobilizeze propriul partid”, a completat Stroe.
Lovitură pentru românii cu venituri reduse. Facturile de gaze naturale se majorează cu 25%
Mesajul prin care Ciolacu își anunță candidatura la Palatul Cotroceni: Sunt pregătit să devin președintele tuturor românilor
Realittea Plus a prezentat anunțul oficial al candidaturii lui Marcel Ciolacu la prezidențiale. Premierul a transmis un mesaj audio colegilor săi din PSD în care le cere sprijinul pentru Cotroceni.
„Sunt Marcel Ciolacu. După ce m-am consultat cu foarte mulţi dintre domneavoastră, am luat decizia să candidez la preşedinţia României.
Am vrut să aflaţi asta de la mine şi nu de la televizor, pentru că această decizie o vom dezbate sâmbătă la Congresul PSD.
Avem cea mai bună echipă pentru România, aşa cum am arătat la toate alegerile din acest an. Sunt sigur că, împreună, vom reuşi să recâştigăm preşedinţia, după 20 de ani.
Sâmbătă, la Congres, voi prezenta planul meu pentru România.
Sper din toată inima să îmi acordaţi onoarea de a lupta în numele dumneavoastră şi al românilor, pentru a câştiga alegerile prezidenţiale.
România are nevoie de stabilitate şi echilibru. Contez pe voi toţi şi vă aştept alături de campania noastră. Vă mulţumesc!”, le -a transmis Ciolacu colegilor din partid.