Acordul mineral dintre Ucraina și SUA este o lovitură devastatoare pentru Rusia. În anumite privințe, este mai important decât orice acord de pace pe care președintele american Donald Trump l-ar putea intermedia pentru a pune capăt luptei. După punerea în aplicare a acestui acord, Rusia va pierde efectiv războiul, arată o opinie exprimată de Mark Thiessen, cercetător la American Enterprise Institute și fost redactor-șef de discursuri pentru președintele american George W. Bush, în rubrica sa pentru The Washington Post.
El a subliniat că, prin semnarea acordului menționat, Statele Unite vor intra în afaceri cu Ucraina, încheind, după cum prevede acordul, un „parteneriat pe termen lung” cu Kievul pentru a dezvolta în comun exploatarea mineralelor neexploatate și a altor resurse naturale ale Ucrainei. Totodată, prin acord SUA își asumă „angajamente financiare pe termen lung pentru dezvoltarea unei Ucraine stabile și prospere din punct de vedere economic”.
Moment istoric. Zelenski, primit de Trump la Casa Albă. Decizii cruciale pentru România
„Aceasta înseamnă că Statele Unite au acum un stimulent financiar uriaș pentru a ajuta la protejarea independenței Ucrainei. Dacă Ucraina va supraviețui, Statele Unite vor primi sute de miliarde de dolari; dacă Ucraina va cădea, noi nu vom primi nimic. La urma urmei, crede cineva că dacă Putin va cuceri Ucraina, va returna Statelor Unite armele pe care le-am dat Ucrainei pentru a lupta împotriva trupelor sale”, a spus Mark Thiessen.
În opinia sa, cei care spun că Ucraina nu a putut să obțină garanții de securitate în schimbul acordului ratează ideea: însuși acordul este o garanție de securitate.
„Trump a spus clar că nu va trimite trupe americane în Ucraina. Dar, cu această înțelegere, va trimite ceva mai bun: muncitori americani, buldozere și mașini de terasament”, a adăugat expertul.
După cum a explicat autorul, după încheierea înțelegerii, Trump va trebui să negocieze un acord de pace care să protejeze investițiile americane, asigurându-se că „războiul se încheie și nu se reia niciodată”:
„Mineralele ucrainene au valoare pentru America doar dacă sunt extrase pe pământ ucrainean, procesate și vândute. Dacă Ucraina nu este sigură, asta nu se va întâmpla. Companiile americane nu vor putea extrage minerale sub focul trupelor ruse și nu vor face investiții pe termen lung în Ucraina dacă se tem de reluarea luptei. Și dacă nu investesc, contribuabilii americani nu își vor primi banii”.
Și pentru a preveni reînarmarea Rusiei, Statele Unite trebuie să ajute Ucraina să creeze descurajare, a subliniat Thiessen:„Prin acest acord, Trump a întărit Ucraina din punct de vedere economic și politic. Acum, pentru a ne asigura noile investiții, Statele Unite trebuie să consolideze Ucraina și militar”.
The Economist, citând o sursă din guvernul ucrainean, arăta că președintele Volodimir Zelenski nu va semna un acord economic cu SUA în urma acordului-cadru decât dacă acesta include garanții de securitate mai largi pentru Ucraina.
Wall Street Journal a remarcat că Statele Unite și Ucraina și-au exprimat disponibilitatea de a semna un acord de extracție a mineralelor , dar punctele sale cele mai controversate nu au fost încă discutate.
Trump și Zelenski, față în față: decizii pentru România. Ana Maria Păcuraru analizează situația