„Moldova, eşti o învingătoare! Azi, dragi moldoveni, aţi oferit o lecţie de democraţie, demnă de a fi scrisă în manualele de istorie. Azi, voi aţi salvat Moldova” – şi-a început Maia Sandu alocuţiunea. „În alegerea noastră pentru un viitor demn nu a pierdut nimeni”, a subliniat şefa statului. „Libertatea, adevărul şi dreptatea au învins. Moldova a reuşit să-şi arate voinţa şi puterea prin votul fiecăruia dintre noi”, a arătat Maia Sandu.

„Am dovedit că uniţi reuşim să învingem pe cei care voiau să ne îngenuncheze”, a adăugat Maia Sandu, referindu-se la tenativele de interferenţă, influenţare şi cumpărare de voturi pe care le-a acuzat anterior venind dinspre Moscova.

Ea le-a mulţumit alegătorilor pentru că au ieşit la vot, indiferent de opţiunea făcută, şi a spus că a înţeles că votul care i-a fost acordat este unul condiţionat, promiţând că va face schimbări şi subliniind că prioritară este accelerarea luptei anticorupţie şi pentru o justiţie eficientă.

Aleasă graţie voturilor din diaspora, Maia Sandu a avut câteva cuvinte special pentru moldovenii plecaţi în străinătate: „Diaspora, eşti uimitoare! Diaspora noastră ne-a mai dat astăzi o lecţie din care fiecare dintre noi trebuie să tragem învăţăminte. Moldovenii noştri de departe au arătat din nou că Moldova bate în piepturile lor la fel de puternic cum bate în piepturile noastre, cei de aici, de acasă”, a spus Maia Sandu în discursul căreia a existat şi cuvântul „familie” şi numeroase referinţe la ideea de unitate.

Ea a lăudat şi mobilizarea „extraordinară” de care a dat dovadă Chişinăul şi mai ales tinerii, care „au impresionat cu o mobilizare istorică la vot”.

Ulterior, ea a transmis mesajul şi în limba rusă, dorind să arate că se adresează şi comunităţilor rusofone din ţară care preponderent au votat pentru contracandidatul ei, Alexandr Stoianoglo, el însuşi un prost vorbitor de limba română, scrie news.ro. După ce a răspuns la două întrebări, fiind în evidentă pierdere de voce, Maia Sandu a părăsit sala unde a făcut declaraţiile de presă în aplauzele jurnaliştilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *