Premierul Marcel Ciolacu anunță că România va intra în Schengen încă din 2024, măsura urmând să fie implementată efectiv cel mai probabil din martie 2025. Contextul politic din Austria este unul favorabil României, susține liderul PSD, care mai anunță că a avut discuții și cu omologul austriac, Karl Nehammer.

„În primul rând ne ajută Dumnezeu. Și rezultatele de la alegerile din Austria au arătat încă o dată acest lucru. Știți că a câștigat AUR-ul lor primul loc. Actualul cancelar, Nehammer, cu partidul domniei sale sunt pe locul 2, iar pe locul 3 sunt social-democrații. Cu toate că foarte mult timp nu au reușit să stea la aceeași masă, se pare că vor importa cum am făcut noi în România, cele două mari partide să se unească și se pare că vor face o majoritate. Am înaintat foarte mult. Foarte implicați și ministrul de interne, și ministrul de externe. Am discutat și eu personal cu cancelarul Nehammer, urmează să discutăm și în perioada următoare. Cu alte cuvinte, aproape cu o certitudine de 100% România va intra în Schengen și terestru anul acesta. Și mai avem un mare susținător, primarul Vienei, social-democrat care e un mare lobby-ist pentru România”, a declarat Ciolacu la un post de radio.

Întrebat dacă România nu poate sancționa în vreun fel Austria pentru piedicile în calea aderării la Spațiul Schengen, Marcel Ciolacu a răspuns: „Trebuie să repui pe ordinea de zi ca să votezi ca să poți să ceri daune la CJUE. Dar e depășit momentul acela. Cred că acel moment s-a pierdut când am fost refuzați cu totul. În momentul în care au devenit mai flexibili, s-a deschis ușa. Au trecut și alegerile la ei, e clar că vor face o majoritate, nu își doresc alegeri anticipate și atunci momentul este depășit”, a declarat prezidențiabilul PSD.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *