Petrolul Ploieşti a terminat la egalitate cu echipa olandeză Vitesse Arnhem, 1-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Stadionul „Ilie Oană”, cu prilejul sărbătoririi centenarului clubului, eveniment la care a participat și premierul României, Marcel Ciolacu.

Golul Petrolului a fost marcat de finlandezul Tommi Jyry (22), cu un şut de la 18 metri, Vitesse egalând la ultima fază, prin Giovanni Buttner (90+1), cu un şut de la 25 de metri.

La ora 19:24, după anul în care a fost înfiinţat clubului, jocul a fost întrerupt timp de zece minute pentru un spectacol cu drone, pe cerul de deasupra stadionului formându-se pe rând stema clubului în culorile galben şi albastru, elemente fotbalistice, dar şi din istoria clubului.

Un alt moment simbolic a avut loc în min. 66 (1966 a fost anul ultimului titlu al clubului), când jocul a fost întrerupt şi în întregul stadion au fost aprinse torţe, toţi spectatorii cântând imnul Petrolului.

În min. 75, Mario Bratu a ratat un penalty, Sil Milder apărând şutul său.

Pe final (min. 86) a mai avut loc un moment simbolic, fiind introdus pe teren jucătorul cu numărul 100, Rareş Manolache (14 ani).

Lovitura de start în repriza secundă a fost dată de două legende ale clubului, Mircea Dridea şi Eduard Iuhas.

Petrolul a câştigat titlul de campioană naţională de patru ori (1929-30, 1957-58, 1958-59, 1965-66), iar Cupa României de trei ori (1962-63, 1994-95, 2012-13).

Premierul României, Marcel Ciolacu, a fost și el prezent în tribune la Ploiești, însă a avut parte de un cor de fluierături atunci când crainicul arenei i-a rostit numele.

 

„Îmi place și atmosfera, îmi place că mă fluieră lumea. E ceva natural”, a declarat Ciolacu după meci.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *