„Încă nu a fost tot planul prezentat coaliţiei. Aşa am hotărât, că îl prezentăm în coaliţie. (…) Nu vor fi taxe noi. Oricum, se vede eficienţa crescută a ANAF-ului, o să continuăm cu digitalizarea. Ştiu că a existat un deranj major, trebuie să închidem Radarul mărfurilor, schimbăm sistemul de digitalizare şi din punctele de trecere a frontierelor. Am semnat la Guvern ieri cloudul dedicat care are implementare un an de zile”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat cu ce plan de măsuri va merge ministrul Finanţelor la Bruxelles.
El a subliniat că este foarte important ca România să aibă un plan pe şapte ani, întrucât şi în anii următori, 2025 şi 2026, „vor fi cele mai mari investiţii”.”Atât timp cât se va menţine ritmul de investiţii actual, şi vă anunţ cu bucurie că am ajuns la 80 de miliarde investiţii anul acesta, record istoric, cu mult faţă de anul trecut, Comisia nu are nimic împotrivă, pentru că o astfel de investiţie, cum este Autostrada Moldovei, se multiplică de opt ori. Cu alte cuvinte, orice euro investit în Autostrada Moldovei se va multiplica în economia naţională, dar mai ales în economiile locale, de opt ori, se vor întoarce câte opt euro pentru fiecare euro investit”, a explicat Ciolacu.Şeful Executivului a făcut precizările la finalul vizitei pe care a efectuat-o, joi, împreună cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe Autostrada A7, tronsonul Buzău-Focşani, pentru a verifica stadiul lucrărilor.