„Categoric că nu putem accepta asemenea situații, nu va exista toleranță indiferent de numele agresorului. Este esențial să luăm măsurile care se impun”, a spus Marcel Ciolacu, joi.

Alfred Bulai și-a oripilat colegii din universitate. 36 de cadre didactice îi cer DEMISIA

Continuă scandalul de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative! 36 dintre colegii profesorului acuzat de abuz și hărțuire sexuală au semnat o petiție înaintată conducerii instituției prin care au cerut ca agresorul să fie demis. În urma acuzațiilor extrem de grave, conducerea SNSPA l-a suspendat pe profesorul Bulai din toate funcțiile din cadrul universității. 

Cadrele didactice din SNSPA au condamnat conduita inacceptabilă a profesorului Alfred Bulai și au cerut demiterea lui imediată din funcție.

Conducerea universității a declarat toleranță zero pentru orice fel de hărțuire, discriminare sau abuz și consideră că studentele trebuie să primească sprijin psihologic și juridic pentru a le ajuta să depășească trauma.

Imediat după mediatizarea cazului și în ciuda faptului că a negat cu vehemență acuzațiile, Alfred Bulai și-a depus demisia. Acum el este anchetat penal de către autorități pentru folosirea funcției în scop sexual. 

Ministerul Educației a cerut verificări în universități cu privire la cazurile de hărțuire sexuală. Ligia Deca: „Este un flagel”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *