„Ordinul ANSVSA creat de PSD-PNL reprezintă o lovitură directă pentru micii producători și țăranii români, adăugând o birocrație inutilă și restricționând capacitatea acestora de a-și vinde produsele proprii. Aceste măsuri nu sunt doar absurde, sunt o trădare a intereselor naționale”, a declarat Marius Lulea.

Acesta atrage atenția că „se impun proceduri costisitoare, precum înregistrarea și efectuarea de analize medicale, care depășesc posibilitățile financiare ale micilor producători”.

„Marile corporații sunt principalii beneficiari ai acestor măsuri. Se dorește distrugerea țăranilor și a gospodăriei țărănești, transformându-i în sclavii marilor corporații, sub privirea corupților din PSD-PNL”, a adăugat prim-vicepreședintele AUR.

Ordinul ANSVSA completează atacul precedent care interzice practic creșterea porcilor în gospodărie, accentuând politica de suprimare a micilor producători.

„Cu un impact devastator asupra comunităților rurale, acest ordin arată clar cum guvernul actual ignoră nevoile oamenilor simpli. În loc să sprijine economia locală, preferă să o sufoce sub un val de reguli absurde, dovedind că prioritățile lor sunt departe de interesele românilor de rând”, a concluzionat Marius Lulea.

CMF 31240006

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *