Şefa diplomaţiei române s-a aflat în vizită oficială în Croaţia, unde a fost primită de premierul acestei ţări, Andrej Plenkovic, şi a avut o declaraţie de presă comună cu omologul său, Gordan Grlic Radman.”Ieri a avut loc o nouă demonstraţie în Marea Neagră a ce poate face Rusia în privinţa contestării libertăţii de navigaţie şi nerespectarea legii internaţionale. Am condamnat ferm atacul intenţionat al Rusiei asupra unui vas comercial care transporta cereale în Marea Neagră. Este o escaladare fără precedent şi încă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional. Cerem Rusiei să înceteze imediat orice atac asupra navelor comerciale, asupra infrastructurii portuare civile şi să oprească încălcările dreptului de liberă navigaţie”, a spus Odobescu.

Ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec: Avioanele F-35 vor oferi României capabilităţi de apărare aeriană de neegalatTotodată, a subliniat impactul amplu al războiului Rusiei împotriva Ucrainei asupra securităţii regionale şi globale.”Rusia rămâne cea mai mare ameninţare la securitatea regiunii Mării Negre şi a întregului continent european”, a afirmat ministrul român.Potrivit MAE, în consultările cu ministrul Gordan Grlic Radman, Luminiţa Odobescu a evidenţiat angajamentul reciproc şi atenţia acordată de autorităţile ambelor state pentru asigurarea unei protecţii la cele mai înalte standarde a persoanelor care aparţin minorităţii croate din România, respectiv minorităţii lingvistice românofone din Croaţia.Ea a reiterat sprijinul ferm al României pentru procesul de extindere a UE, cu respectarea principiului meritelor proprii, accentuând determinarea ţării noastre de a sprijini atât partenerii estici, cât şi din Balcanii de Vest.

Legea pe care românii care stau la case trebuie să o știe. Cum se pot trezi cu casa demolată, la cererea vecinuluiMinistrul român a subliniat totodată susţinerea pentru eforturile de integrare europeană ale Republicii Moldova şi creştere a rezilienţei.În cadrul întâlnirii cu prim-ministrul Andrej Plenkovic, ea a punctat atât stadiul, cât şi potenţialul de dezvoltare a cooperării economice şi sectoriale între cele două ţări în domenii precum transporturile, energia, turismul şi relaţiile culturale.În context, a evidenţiat interacţiunile dinamice ale porturilor româneşti Constanţa şi Galaţi cu portul Vukovar din Croaţia, utile atât sub aspect comercial şi investiţional, cât şi pentru creşterea volumului exporturilor de cereale şi alte produse din Ucraina.De asemenea, a subliniat cooperarea eficientă în domeniul afacerilor interne şi a evocat interesul pentru extinderea dialogului şi cooperării în domeniul securităţii şi al apărării, inclusiv în contextul noii Agende Strategice a UE. 

Cum ne spionează dispozitivele inteligente din propria casă? Ce preț plătim, de fapt, pentru confortul zilnic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *