”În urmă cu 4-5 ani, existau spre 2.000 de unităţi şcolare cu toaletă în curte. Lumea trebuie să înţeleagă că nu Ministerul Educaţiei construieşte aceste lucruri, ci autorităţile locale. Primarul. Totuşi, realizând faptul că unele primării n-au forţă să schimbe aceste lucruri, Guvernul, prin intermediul Ministerului nostru, a iniţiat un program la nivel naţional pentru a schimba această situaţie şi am început să dăm bani către autorităţile locale, către primării, pentru a construi toalete adecvate. Şi lucrurile, în ultimii 4-5 ani, au început să funcţioneze tot mai bine. În acest moment, când am venit eu la Minister, cred că avem nu mai mult de 70 şi ceva de unităţi şcolare în toată ţara (cu toaletă în curte – n.r.). Acum două zile am fost în judeţul Satu Mare şi am întrebat câte unităţi şcolare cu toalete în curte avem aici. Inspectorul mi-a zis: ”Niciuna”. Deci, în toată ţara avem 70. Iar ca ministru ce am făcut? Am prins în bugetul Ministerului în acest an toate cele 70 de unităţi şcolare, astfel încât, când va apărea hotărârea de guvern, într-o săptămână sau două, vom putea spune că toate unităţile şcolare care au toalete în curte sunt prinse în programe ale Ministerului pentru a schimba acest lucru”, a spus Daniel David. Ministrul Educaţiei susţine că în decurs de un an şi jumătate România nu va mai avea nicio şcoală cu toaletă în curte. Totodată, Daniel David le cere primarilor să construiască şcoli noi la standarde moderne. ”Un an, un an jumătate, nu pot să garantez în cât timp o să se construiască aceste lucruri, dar ce pot să garantez că toate sunt prinse în buget cu bani. Şi trebuie să avem grijă să dăm acest mesaj primăriilor: nu mai construiţi în această logică! Să nu mai avem primării care construiesc din nou unităţi şcolare cu toalete în curte”, a conchis Daniel David.