„V-am spus că o să vă dăm zilnic veşti bune şi că în fiecare săptămână ne vom strădui să inaugurăm un nou proiect. Astăzi a fost rândul judeţului Arad să fie exemplu pentru promisiuni îndeplinite. Un parc fotovoltaic mare, de 40 MW, a fost finalizat de compania CCE în comuna Vladimirescu, jud. Arad. Acesta este primul proiect finalizat de CCE de la începerea activităţii în România şi, de asemenea, primul proiect realizat de CCE cu sprijinul Ministerului Energiei, prin PNRR. Investiţia depăşeşte 35 de milioane de euro şi va furniza energie verde către 17.000 gospodarii”, a subliniat Burduja. 

În România, CCE are în dezvoltare 1,3 GW în proiecte fotovoltaice, din care 220 MW vor fi instalaţi în următorii doi ani.Echipa Ministerului Energiei a fost, cu acest prilej, şi pe şantierul noului CET din Arad. Potrivit sursei citate, tot un proiect cu finanţare din PNRR, cu un ajutor de stat de aproape 300 de milioane lei. Capacitatea instalaţiei a fost stabilită la un minim de 26.7 MWt şi minim 31.2 MWe. Randamentul global al instalaţiei de cogenerare va fi de 88,2% după implementarea proiectului. Burduja a precizat că lucrările „se mişcă bine de tot”, iar pentru arădeni investiţia va însemna un aer mai curat şi o factură la întreţinere mai mică.”Acestea sunt zilele care ne aduc cele mai mari bucurii. De ce? Pentru că vedem că munca noastră contează. Orele lungi în minister, nervii şi stresul nu sunt în zadar. Iar cu fiecare MW nou pus în funcţiune facturile românilor vor scădea, companiile româneşti vor fi mai competitive, iar energia României va fi mai sigură, mai accesibilă şi mai verde. În anii următori, tot mai multe investiţii din cele 13 miliarde de euro din fonduri nerambursabile, atrase de echipa mea, vor fi finalizate”, a mai scris ministrul Energiei pe pagina de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *