„Legea 263/2010 nu lua în calcul veniturile brute ale pensionarilor, nu lua în calcul veniturile nepermanente. Din această cauză au existat numeroase situaţii în care pensionarii au cheltuit sume uriaşe plătind avocaţi, plătind experţi, căutându-şi drepturile şi valorificarea acestor drepturi şi în care, pe de o parte, instanţele de judecată au fost încărcate, pe de altă parte, sunt situaţii în care pensionarii au pierdut, situaţii în care pensionarii au câştigat pentru că practica instanţelor a fost neunitară. Pe noua lege, noi am recunoscut toate situaţiile pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale, inclusiv veniturile nepermanente”, a declarat ministrul Muncii, miercuri seară, la un post TV.

„Avem, după aprilie 2001, declaraţia 112, care este relevantă pentru toate contribuţiile pe care noi le-am avut, pentru toate veniturile pentru care am datorat contribuţii de asigurări sociale şi dacă o persoană care a lucrat în baza unui contract de muncă, în baza unui raport de serviciu, în baza unui contract pe PFA, PFI şamd şi pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale, trebuie să ştie că nu trebuie să mai aducă niciun document. Pentru perioadele dinainte de aprilie 2001, pentru angajatorii care sunt în activitate pensionarii solicită adeverinţele cu veniturile nepermanente acestor angajatori şi în baza articolului 34, alineatul 5 din Codul Muncii angajatorii sunt obligaţi să elibereze aceste adeverinţe în mod gratuit pensionarilor”, a precizat aceasta. 

„Pentru pensionarii ai căror angajatori au încetat activitatea şi arhivele acelor angajatori au fost preluate de deţinătorii privaţi de arhive, aceştia trebuie să se adreseze acestor deţinători privaţi de arhive. Este foarte important ca aici pensionarii să-şi cunoască drepturile şi, cunoscând aceste drepturi, la rândul dânşilor să fie atenţi cu privire la modul cum le sunt calculate costurile pentru eliberarea acestor documente”, a adăugat ministrul.Cum s-au recalculat pensiile. Explicații oficiale de la ministrul Muncii! Contribuțiile luate în calcul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *