„Cred că, în momentul de faţă, este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat, pentru că vorbim de cea mai reprezentativă funcţie în statul român, vorbim de persoana care primeşte cel mai mare vot de încredere din partea cetăţenilor români şi există totuşi, oricât de mult am vrea noi să vorbim despre această coaliţie şi beneficiile unei guvern stabile, există hardcore-ul votanţilor, şi de o parte şi de cealaltă, care cu certitudine nu se vor duce să voteze un candidat comun (…)

Dacă ne uităm la cifre, vedem că lista comună din punctul meu de vedere a îndeplinit obiectivul pe care noi ni l-am propus, adică să câştigăm jumătate plus unu din mandate. Am câştigat peste 50%, deci este foarte clar că în momentul de faţă, politic, ne-am îndeplinit obiectivul cu lista comună. Dar, dacă ne ducem pe scorurile obţinute de PNL şi PSD, vedem că ele nu mai sunt în acelaşi echilibru. Separat, cele două partide, suma procentelor este mult mai mare, decât cel obţinut pe lista comună. Ca atare, este absolut de luat în seamă, ca o lecţie învăţată, că este bine ca fiecare dintre cele două partide să aibă drumul său”, a declarat Nicolae Ciucă.

Răspunzând unei întrebări, Ciucă a subliniat că cel mai dezirabil scenariu este ca PSD şi PNL să aibă candidaţi separaţi la prezidenţiale.”Da, este cel mai bun lucru, pentru democraţie, pentru electoratele fiecăruia dintre cele două partide”, a spus preşedintele PNL.De asemenea, Nicolae Ciucă a fost întrebat dacă Marcel Ciolacu va candida la alegerile prezidenţiale.”Dacă mergem prin similitudine, eu cred că este normal să candideze. Este preşedinte de partid, este premier în funcţie (…) Eu cred că da. Nu sunt sigur. Îmi exprim o abordare, o modalitate, de a vedea lucrurile”, a răspuns Ciucă.

Nicolae Ciucă, atenționare pentru Marcel Ciolacu: „Ar trebui să aibă puţină smerenie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *