Social-democrații l-au atacat pe Nicolae Ciucă, după ce acesta a anunțat că alegerile prezidențiale trebuie să fie organizate la termen.
Sorin Grindeanu a scris pe Facbook, citez: „Un poznaș în slujba țării….Domnul Ciucă ne spune că va respecta doar prevederile și termenele legale în ceea ce privește data alegerilor prezidențiale. Mă întreb ce era legal pe 3 martie și a devenit ilegal pe 27 iunie la PNL?! Probabil tot efectul căldurii de afară și al selfieurilor cu televizorul…”, a spus ministrul Transporturilor.
Un atac dur la PNL vine și din partea europarlamentarului Victor Negrescu, cel care a scris: „Onoarea se câștigă greu și se pierde foarte ușor, mai ales dacă nu îți respecți cuvântul. Documentul atașat dovedește multe despre caracter. Dacă vrem altfel de politică, trebuie ca atitudinea să fie diferită. Unii sunt preocupați de jocurile politice, noi am înțeles votul de încredere primit de Partidul Social Democrat la alegerile locale și nevoia de a reprezenta cu decență și seriozitate România”, am încheiat citatul.
O reacție virulentă a venit și din partea liberalilor
Florin Roman a scris pe facebook citez: „Vedem o anumită nervozitate la președintele PSD, Marcel Ciolacu, între două vizite la un meci și la o bere rece. Probabil, din cauza caniculei și a stresului legat de evaluarea națională și de bacalaureat. Când vorbește de onoare, în acest caz a domnului Ciucă, cred ca domnul Ciolacu vorbește de funie în casa spânzuratului”, a subliniat vicepreședintele PNL.
Și liberalul Tănase Stamule a reacționat pe pagina sa de facebook: „Colegii de la PSD uita că au mai avut un guvern care a picat înainte de prezidențiale. Amenințările puerile transmise de camarila primului covrigar al țării ne lasă pe noi liberalii reci. Discuțiile din martie, legate de calendarul alegerilor, au fost pe baze total diferite, cu PSD spunând atunci că nu vor avea candidat la prezidențiale. Acum că domnul Ciolacu speră să intre în turul 2 alături de netotul aurar ce promite case aproape gratis și credite ieftine, li s-a umflat pipota socialiștilor și chiar încep să creadă că românii vor vota un PSD-ist fără școală pentru a-l pune președintele României”, a spus Stamule.