Urmăriți declarațiile ȘOC ale nepotului unui dintre proprietarii terenurilor pe care mafia imobiliară controlată de Becali le ocupă abuziv, la Realitatea PLUS: 

”Leoser, în 2010 se întâmplat treaba asta, în septembrie, i-au notificat după ce au început să piardă procesul de lipsire de folosință, s-au speriat că pierdeau pe bandă rulantă cu adevărații proprietari, și atunci au făcut o notificare prin care au chemat aproximativ 50 de familii, moștenitorii foștilor proprietari. 

De peste 20 de ani, Gigi Becali și finul lui, acum fiica lui, împiedică intrarea în posesie a terenurilor pentru că teoretic toate actele serelor sunt ale noastre, ale famililor. Și nici executorii judecătorești nu îi lasă să intre.

Așa, și în septembrie, asta e cea mai bună dovadă că au recunoscut, au dat actele, sunt cu ștampila lor, cu semnăturile lor de la Leoser, ne-au notificat să mergem să stabilim cum intrăm în posesia reală a terenurilor pentru că ei ridicau tot felul de pretenții că vezi Doamne nu sunt despăgubiți pentru sere. Ori e o minciună, acele sere oricum erau amortizate și oricum nouă ne luase statul în 49 prin naționalizare serele și oricum acele 18 sere erau echivalent cu teren arabil. 

Venise și o hotărâre a Înaltei Curți care spune că serele sunt ale noastre, nu ale lor. Dar trecem peste asta, ne-au notificat și au făcut un proces verbal împreună cu conducerea Leoster, în septembrie 2010, prin care ceream, semnat și de ei, ca până în decembrie 2010 să elibereze. Au zis că aveau niște castraveți pe ele și am zis: Bine domnule, eliberați pe 31 martie 2011.

Astăzi, suntem în 23 martie 2025 și tot acolo sunt, iar domnul Gigi Becali minte peste tot că nu sunt ale noastre, că sunt ale lui. El nu a cumpărat niciun teren, ele sunt în concesiune de la ADS. El face toate astea, mizeriile la adresa adevăraților proprietari prin oamenii lui din ADS și prin Prefectura Ilfov”, a declarat Cătălin Pena, nepotul unui propretar care deține 4 hectare din serele ocupate ilegal de mafia imobiliară a lui Becali. 

Cătălin Pena deține patru din cele șapte sere și are o sentință definitivă încă din anul 2002. Cu toate acestea, el spune că nu poate intra fizic în posesia lor, deși are toate documentele legale. 

”Toți proprietarii de la seră au sentințe definitive, au intabulări plătesc impozite de peste 20 de ani la Primăria Popoești-Leordeni. Toate cele aproximativ 50 de familii se confruntă cu aceeași situație. Și ne hărțuiește prin instanțe.

De exemplu, Prefectura Ilfov a eliberat titlul de proprietate, în baza sentinței, a fost obligată prin executor în 2002 și în 2004 l-a notificat prin executorul judecătoresc, iar de atunci, Prefectura Ilfov, fiind aceeași instituție numai că s-au schimbat prefecții, au venit cei care îl iubesc pe Gigi Becali, ne-a dat în judecată, iar acum noul prefect cere anularea protocolului care a trecut de la ADS la Consiliul Local Popești-Leordeni. E de noaptea minții ce se întâmplă”, a mai spus acesta. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *