„Situaţia internaţională arată o tendinţă către o deteriorare sporită. Factorul de descurajare nucleară are un rol crucial în sistemul nostru de securitate, acesta este indiscutabil şi recunoscut de toţi”, a declarat vice-ministrul rus de externe Serghei Riabkov, citat de Interfax.Acesta a subliniat că experienţa acumulată în campania militară din Ucraina şi analiza modelului de comportament al Occidentului „arată că este necesară clarificarea anumitor parametri care se aplică situaţiilor descrise atât în doctrina militară ca atare, cât şi în fundamentarea politicii publice la capitolul descurajării nucleare”.Oficialul rus a precizat în acelaşi timp că această activitate „este în desfăşurare, dar nu s-a încheiat”, şi deocamdată nu pot fi anunţate „termene, obiective sau programe ale acestei activităţi”.”În orice caz, toată lumea trebuie să înţeleagă că noi abordăm acest episod cu cea mai mare responsabilitate”, a continuat el. „Specialiştii noştri responsabili cu componenta nucleară în sistemul militar al Rusiei urmăresc în primul rând să asigure că această activitate se desfăşoară sistematic şi cu maximă responsabilitate”, a insistat Serghei Riabkov.

O melodie românească a răsunat pe toată arena din Munchen înaintea meciului istoric. Nu este vorba de „Made in Romania”Aşteptarea Rusiei este ca atât partenerii, cât şi adversarii ei să „înţeleagă bine semnificaţia pe care o acordăm factorului de descurajare nucleară”, a mai menţionat diplomatul rus.Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat mai devreme luna aceasta că Rusia nu are nevoie să folosească armele nucleare pentru a câştiga conflictul din Ucraina, şi că nu vede existenţa unor condiţii pentru folosirea armelor nucleare, aşa cum sunt ele prevăzute în doctrina militară a Rusiei, deşi nu a exclus revizuirea acestei doctrine.”Avem o doctrină nucleară care precizează că folosirea armelor nucleare este posibilă în caz excepţional, când suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării noastre este ameninţată”, a explicat Putin pe 6 iunie la Forumul economic internaţional de la Sankt Petersburg.”Dar doctrina poate fi schimbată. Acelaşi lucru este valabil pentru testele nucleare. Vom efectua teste dacă va fi nevoie, dar deocamdată nu există o astfel de nevoie”, a apreciat liderul de la Kremlin.Doctrina militară a Rusiei, publicată în anul 2020, prevede posibilitatea folosirii armelor nucleare în cazul unui atac asupra Rusiei cu astfel de arme ori cu alte tipuri de arme de distrugere în masă, sau când în urma unui atac cu arme convenţionale însăşi existenţa statului rus este ameninţată.

Cutremur de proporții în Iran. Cel puțin 4 morți și peste 100 de răniți – BILANȚ provizoriu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *