Un purtător de cuvânt al PCCOCS a confirmat desfăşurarea unor „acţiuni procesuale”, iar surse de la Chişinău au declarat pentru NewsMaker că acţiunile au avut loc într-un dosar pentru trădare de patrie.”Acţiuni procesuale sunt în derulare. Nu putem, cu părere de rău, da nume, funcţii şi ce acţiuni se fac. Când se vor finaliza acţiunile, vom reveni. Este o persoană reţinută, da, dar nu comentăm zvonurile. Vom reveni cu un comunicat de presă”, a declarat şeful interimar al PCCOCS, Victor Furtună, pentru Teleradio-Moldova.

MApN a găsit noi resturi de dronă în județul Tulcea. Au fost puse în aplicare procedurile operaţionale pentru astfel de situaţiiUlterior, preşedintele legislativului moldovean, Igor Grosu, a declarat pentru presă că în dosar este vizat Ion Creangă, şeful Direcţiei Juridice a parlamentului, dar fără să precizeze dacă el este persoana reţinută, scrie Agerpres.Potrivit surselor NewsMaker, Ion Creangă a fost reţinut pentru 72 de ore.De fapt, acesta ar fi fost reţinut marţi seara, ulterior biroul acestuia din parlament a fost sigilat, iar pe 31 iulie – percheziţionat. Aceleaşi surse au declarat că acţiunile au avut loc într-un dosar pentru trădare de patrie sub formă de spionaj. Creangă ar fi transmis informaţii unui angajat al Ambasadei Rusiei de la Chişinău în schimbul unei recompense băneşti.Aceleaşi surse au declarat pentru NewsMaker că a fost reţinut şi un poliţist de frontieră, care activa pe aeroportul din Chişinău, şi care s-ar fi întâlnit cu acelaşi angajat al Ambasadei Rusiei şi i-ar fi transmis informaţii. 

Orașul utopic unde nu există politică, religie, și toată lumea este plătită la fel. Cum trăiesc oamenii aici VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *