Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, afirmă că, în urma discuţiilor purtate cu colegii săi şi cu premierul Marcel Ciolacu, a constatat că situaţia financiară a ţării este una „bună, nu foarte bună fiindcă e an electoral”. Stănescu e de părere că va avea loc, în luna care urmează, o rectificare bugetară la nivelul ministerelor şi consideră că pachetul de măsuri fiscale „e obligatoriu să aibă acceptul domnului prim ministru”.
„Toţi miniştrii de Finanţe au făcut lucrul ăsta de-a lungul vremurilor, toţi miniştrii s-au plâns că nu sunt bani, că deficitul e mare… până la urmă vedem la sfârşitul anului. Eu cred că, la ora asta – din discuţiile pe care le am cu colegii mei, şi nu numai cu colegii mei, şi cu primul ministru – cred că suntem într-o situaţie bună financiară, nu foarte bună pentru că e an electoral, investiţiile au depăşit orice închipuire a cuiva şi nu numai din fonduri europene, ci şi investiţii din fonduri proprii”, a afirmat, marţi, secretarul general al PSD. Paul Stănescu a subliniat că ministrul Finanţelor Publice trebuie să prezinte premierului măsurile fiscale pe care le propune, Stănescu susţinând că pachetul de măsuri fiscale „e obligatoriu să aibă acceptul domnului prim ministru”. Cifrele pe care Marcel Boloș le vrea uitate. Datoria externă a României a explodat! Aproape 7 miliarde de euro în 6 luni „Acel pachet de măsuri de care dumneavoastră amintiţi, acum nu am discutat nimic despre el în coaliţie, a fost doar părerea domnului ministru Boloş şi înţeleg de la domnul ministru Boloş, chiar eu am avut o discuţie cu dumnealui, că tot ce a scris dumnealui acolo, asta spune dumnealui, a fost agreat cu mediul de afaceri. Asta ne spune dumnealui. Dar public am văzut altceva. Atunci, domnul ministru Boloş trebuie să meargă la domnul prim ministru, primul ministru să fie foarte bine informat şi în momentul în care vii cu un pachet de măsuri fiscale e obligatoriu să aibă acceptul domnului prim ministru”, susşine Stănescu. BNR cere schimbări în regimul fiscal: „Deficitul nu scade doar din creșterea taxelor și a colectării la buget” Întrebat despre o eventuală rectificare bugetară, secretarul general al PSD a răspuns: „Sincer, dacă mă întrebaţi pe mine, cred că va fi o rectificare bugetară, în septembrie cred, asta cred eu, nu e decizia mea, că nu sunt eu prim ministru”.