PNL încheie „în marș” o campanie pozitivă, în care s-a axat pe promovarea succeselor din administrație, pe multiplicarea modelului liberal de administrație, sinonim cu dezvoltarea și investițiile din fonduri europene. Și se așteaptă la rezultate foarte bune în județele consacrate, dar și să schimbe culoarea în altele, așa cum a declarat în mai multe rânduri Nicolae Ciucă.
În vestul țării, la Baia Mare și în Maramureș, mobilizarea liberalilor este evidentă. Dacă sondajele se confirmă pe 9 iunie, Maramureșul va fi cel de-al treilea județ din Regiunea Nord-Vest în care va fi o echipă liberală la Consiliul Județean și municipiul reședință de județ, după Bihor și Cluj.
Liberalii de aici au încheiat și ei campania electorală în stradă, ca și colegii lor din filialele București, Alba, Bacău, Botoșani, Buzău, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Mehedinți, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Braşov, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Galați și Covasna.
PNL mizează pe tandemul candidat PNL la primărie – candidat PNL la consiliul județean în mai multe zone ale țării, de la Constanța la Suceava, de la Brașov la Iași, de la Vrancea la Caraș-Severin sau Tulcea.
Liberalii precizează că județele care sunt astăzi în portofoliul PNL vor rămâne cu siguranță acolo, electoratul fiind motivat să pună ștampila în continuare pe PNL. 8 județe din primele 10 din țară în funcție de PIB/cap de locuitor sunt conduse de PNL. Iar acest lucru se datorează modului de a face administrație bazată pe investiții și ajustarea politicilor publice pe nevoile economiei locale – dialog permanent cu antreprenorii și sprijin pentru noi locuri de muncă.