Oprea evidențiază necesitatea urgentă de a aduce tehnologia în sectorul public pentru a elimina birocrația sufocantă și pentru a conecta România la standardele europene. Fără digitalizare, românii vor continua să piardă timp prețios purtând dosare cu documente între instituții.

„Pentru PSD și Marcel Ciolacu, viitorul nu e o prioritate: zero digitalizare în proiectele propuse, românii vor rămâne la cozi cu hartiile în brațe.

Am spus în repetate rânduri că viitorul României va fi digital, sau va fi pierdut. În “programul” PSD, cuvântul digitalizare apare de 2 ori. La capitolul diverse. De umplutură.

Transformarea digitală a României este esențială, fără aducerea tehnologiei în administrație românii nu vor fi conectați la Europa. Fără digitalizare, vom rămâne curieri obligați să purtăm la subraț copii ale documentelor pe care statul nu este în stare să ni le pună la dispoziție, pentru a accesa serviciile pentru care plătim. Fără digitalizare, ne vom lua în continuare o zi liberă pentru a plimba hârtii de la o instituție la alta.

Însă social-democrații nu consideră asta o prioritate, tehnologia nu le aduce voturi, așa că interesele românilor de a nu fi cetățeni de mâna a doua în Uniune sunt sacrificate. PNL nu a uitat ca digitalizarea e al doilea pilon după politicile de mediu în PNRR și a doua prioritate la nivel european. Nici românii nu au uitat. Își vor aminti când vor pune ștampila “votat” pe cei care au, într-adevăr, respect pentru ei”, a transmis Octavian Oprea.

Mihai Coteț: Reindustrializarea lui Ciolacu – o iluzie îmbrăcată în promisiuni

Mihai Coteț, un alt lider liberal, atacă planurile grandioase ale premierului Marcel Ciolacu, acuzându-l de populism și lipsă de realism. Ciolacu a anunțat investiții uriașe de 155 miliarde de euro în următorii 5 ani și aspirații de a plasa economia românească în top 10 din Europa, însă Coteț subliniază că aceste planuri sunt contrazise de acțiunile concrete ale guvernului.

Coteț enumeră o serie de măsuri contradictorii: introducerea de noi taxe pentru a susține un aparat bugetar supradimensionat, plafonarea adaosului comercial în agricultură, care lovește în micii producători, și lipsa de investiții reale în domenii vitale precum sănătatea, educația și cercetarea.

„Reindustrializarea României, în viziunea lui Ciolacu, e o frumoasă minciună aruncată în vânt. Ciolacu vrea investiții de 155 de miliarde de euro în următorii 5 ani și vrea să ducă economia românească în primele 10 din Europa. ❌Vrea să dezvolte industria, dar a pus taxe noi ca să poată hrăni aparatul bugetar imens. ❌Vrea agricultură modernă dar în același timp plafonează adaosul comercial pentru toate produsele procesate în România, omorând micii producători. ❌Suntem pe primul loc la împrumuturi suverane în valută în primele 9 luni din 2024, și nu pentru că ne-am fi apucat să construim un oraș al viitorului ca saudiții de pe locul 2, ci pentru că trebuie să plătim pensii speciale. ❌Avem PNRR-ul blocat și asta nu e tot. Propunerea de a scădea cheltuielile statului de la 42% la 36% din PIB este o idee absolut genială! Cum de nu ne-am gândit mai devreme? ❌Spitalele deja au prea multe medicamente, poate facem economie și mai tăiem din ele. Iar educația din mediul rural și orașele mici se bazează excelent pe profesori pensionari și suplinitori. La ce să mai investim în tineri profesioniști?❌Cercetarea? Aproape că nu există oricum în buget, deci nici nu va simți vreo diferență. ❌Dar partea cu adevărat spectaculoasă este tăierea cheltuielilor pentru asistență socială, mai ales la pensii. Cum ar fi să scazi de la 12,5% la 10,7% din PIB, chiar când vine generația de decreței la pensie? Și asta păstrând colectarea de CAS la un ferm 6,5%. ☭Nu e clar? O să iasă totul perfect! Marcel Ciolacu a scos astăzi un plan pentru o Românie utopică și ne arată că nu e cu nimic diferit față de strămoșii PSD-ului care organizau cincinale unde curgea lapte și miere cât timp stăteam în frig și la cozi pentru o pâne amărâtă. ☭Nu uitați, Ciolacu e doar un mic Ceaușescu într-un costum mai bine croit și cu pantofi italienești de 1500 de euro”, a transmis Mihai Coteț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *