Astfel, conform unor stenograme apărute în presă, Iulian Dumitrescu i-ar fi dat primarului din Lehliu mari sume de bani, pentru ca edilul să aprobe ridicarea unei hale de producţie a panourilor termoizolante, pe un teren de şapte hectare deţinut de firme controlate de preşedintele CJ Prahova.

În stenograme, primarul Iulian Iacomi apare cu apelativul „Şpăguţă”.

SURSE: Iulian Dumitrescu și-a dat DEMISIA din funcția de președinte al Filialei PNL Prahova!

Joi, DNA a anunţat că a extins urmărirea penală pe numele lui Iulian Dumitrescu, pentru alte peste 65 de fapte, printre care dare de mită în formă continuată (50 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (3 acte materiale), luare de mită în formă continuată (8 acte materiale), efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Conform DNA, în perioada 22 octombrie 2021 – 8 noiembrie 2022, Iulian Dumitrescu, persoană cu rol decizional în cadrul unei societăţi comerciale care era proprietara unui teren şi beneficiar real al sumelor de bani care alimentau un cont bancar având ca titular societatea comercială respectivă, ar fi dat unui funcţionar public, în numerar, suma totală de 923.350 lei (în 43 de tranşe) şi 74.000 euro (în 7 tranşe).

DOVEZILE ZDROBITOARE găsite în telefoanele lui Iulian Dumitrescu şi ale apropiaţilor: cum se împărțeau comisioanele și ce rol avea primarul „Șpăguță” – referat DNA

„Banii ar fi fost daţi în legătură cu îndeplinirea de către funcţionar a unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu în domeniul urbanismului cu privire la terenul respectiv. Suma primită ar fi fost o parte a unui procent calculat din suma de 1.120.000 euro, reprezentând preţul vânzării terenului ce s-a încasat în contul ce avea ca beneficiar real pe Iulian Dumitrescu”, arată anchetatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *