Donald Trump va apărea, sâmbătă, la Grand Rapids, în statul indecis Michigan, alături de senatorul SUA din Ohio, J.D. Vance, pe care l-a nominalizat pentru funcţia de vicepreşedinte, transmite Reuters. Vorbim, practic, despre primul lor eveniment de campanie împreună, pentru prezidenţiale din luna noiembrie.

Trump şi Vance vor urca pe scena din Grand Rapids, cu Partidul Republican unificat în spatele lor, după convenţia de nominalizare din această săptămână.

De cealaltă parte, democraţii sunt în frământări şi nu mai este sigur că preşedintele Joe Biden va fi candidatul democrat la alegerile din 5 noiembrie.

Biden se confruntă cu apeluri din ce în ce mai mari din partea multor oficiali aleşi din propriul său partid de a renunţa la candidatură, după slaba sa performanţă în dezbaterea împotriva lui Trump, de luna trecută.

Mitingul de la Grand Rapids va avea loc într-o arenă acoperită, spre deosebire de evenimentul din Butler, Pennsylvania, weekendul trecut, care a fost în aer liber.

Anterior evenimentului, Serviciul Secret al SUA, care este responsabil de protecția lui Trump, a refuzat să comenteze cu privire la securitatea evenimentului din Grand Rapids. „Secret Service nu discută mijloacele și metodele utilizate pentru operațiunile noastre de protecție”, a declarat agenția într-o declarație.

Reamintim că, în prezent, o anchetă este în curs de desfășurare cu privire la deficiențele de securitate de la mitingul din Butler.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *