Într-un mai vechi interviu pentru Realitatea Plus, Georgescu a explicat că „piesa de rezistență a programului e baza economică. Dacă nu putem ataca baza economică, nu putem face nimic”

Pe scurt, programul propus de Georgescu arată așa:

Predictibilitatea actului fiscal – pentru un mediu de afaceri și o economie echilibrată. Cotă unică de 10% – pentru o stabilitate economică eficientă pe termen lung. Stimularea agonisirii averii – pentru evitarea consumul inutil. Educația și sănătatea, componente cheie – pentru un viitor bazat pe inteligența și buna funcționare fizică și psihică a întregului popor. Impozitarea cu 2% la mai mult de 1 milion euro cifră de afaceri – pentru ca impozitarea să fie coerentă și viabilă în vederea încasării. Asocierea liberă a proprietarilor agricoli în cooperative și facilități fiscale oferite de stat producătorilor – pentru o agricultură care se poatemoderniza și dezvolta rapid. Piețe de desfacere, centre de colectare și industrii de prelucrare și conserve – pentru valorificarea potențialul producătorilor autohtoni. Redirecționarea fondurilor UE către micul proprietar – pentru o dezvoltare coerentă începând de la sursă.

Pentru atingerea acestor obiective Călin Georgescu susține că „Este nevoie să aducem țara la nivelul unei chemări printr-un program măreț, care să descătușeze energiile, entuziasmul și încrederea întregii națiuni, în condițiile în care România dispune încă de avantaje competitive reale, care vor fi puse în valoare de măsuri și de direcții de acțiune precise

„Reinstaurarea cultului muncii din plăcere”

Printre măsurile menționate în program se numără și regândirea strategică a tuturor activităților economice, reindustrializarea țării pe baza tehnologiilor nepoluante și a principiilor economiei suveranist-distributiste. În plus, în program se arată că Georgescu vrea reprofesionalizarea țării de la bază, reorganizarea școlilor de meserii și reinstaurarea cultului muncii din plăcere, scrie si economica.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *