„Nu mai sunt pensiile speciale mai mari decât ultimul salariu. În momentul ăsta e o discuție pe care cu toții o acceptă că – în cazul militarilor, la ce situație avem în nord-estul României – situația este cu totul și cu totul specială. În rest, e simplu: am tăiat de 3 ori pensiile speciale. De 3 ori a venit Curtea Constituțională. Sistemul a fost mai tare ca Rareș Bogdan. Asta nu înseamnă că cedez. Și eu sunt o piatră tare, o stâncă.
Este o situație care trebuie rezolvată și niciodată nu mă voi opri din această luptă pentru că este o chestiune de normalitate.
În România există 4,8 milioane de pensionari. Nu pot fi 23.000 de pensionari mai speciali decât ceilalți 4,6 milioane de pensionari. Nu se poate, deși tot noi, liberalii, am mărit pensiile de 4 ori. Tot noi, liberalii, am venit și pe această creștere la salariul minim – că trebuie pentru 1,5 milioane de români s[ le cre;tem salariul minim – și am fost de acord ca din 1 iulie să crească”, a declarat Rareș Bogdan la Realitatea PLUS.