UPDATE 6:20 – Militarii ucraineni folosesc împotriva forțelor ruse așa-numitele „drone dragon”, care aruncă foc pe câmpul de luptă, a confirmat miercuri Ministerul Apărării din Ucraina, potrivit The Kyiv Independent preluat de HotNews.ro.
Ministerul a publicat noi imagini care seamănă cu o înregistrare video distribuită pe canalele de Telegram ucrainene și rusești cu doar câteva zile înainte. Înregistrarea arată ceea ce pare a fi o dronă care lansează „o furtună de foc”, cu metal alb și fierbinte, asupra unor soldați ascunși într-o linie de copaci.
Publicația ucraineană Defense Express, axată pe domeniul militar, scrie că drona a fost desfășurată de Brigada 108 de apărare teritorială a Ucrainei, adăugând că imaginile au fost surprinse în apropierea satului Ukrainske, din regiunea Zaporojie.
The Kyiv Independent menționează că nu a putut verifica veridicitatea acestor informații.
Înregistrarea publicată miercuri de Ministerul ucrainean al Apărării a fost filmată de către unitatea Perun din cadrul Brigăzii 42 Mecanizate din Ucraina. Potrivit Ministerului Apărării, „drona dragon” din videoclip operează în sectorul de front de la Harkov.
A „dragon drone” in the Kharkiv direction.📹: 42nd Mechanized Brigade pic.twitter.com/4M1qAJdx3o
— Defense of Ukraine (@DefenceU) September 4, 2024
Un alt videoclip care arată presupusa utilizare a unei astfel de drone pe timp de noapte a fost postat miercuri și de către Brigada Separată 60 din Ucraina, pe Facebook.