O persoană a murit, iar alte cel puțin 42 sunt rănite în urma atacului rusesc cu bombă ghidată asupra unul bloc din Harkov.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le-a cerut încă o dată aliaţilor occidentali să autorizeze Kievul să lovească ţinte militare aflate în profunzimea teritoriului rus, în special baze aeriene, după noul atac al forţelor ruse în orașul Harkov din nord-estul Ucrainei, scrie AFP.
De altfel, Zelenski a spus că liderul rus Vladimir Putin și lideri ca el ar putea redesena granițele țărilor lumii dacă Europa și alte țări nu sunt unite, potrivit Ukrainska Pravda, citând un interviu CNN.
„Trebuie să înțeleagă că războiul este aproape. (…) Altfel, dacă lumea nu va înțelege că trebuie să trăim în unitate, altfel Putin – sau oameni ca el, știți – poate diviza lumea și îi poate mânca bucățile ca pe o plăcintă și de aceea avem nevoie de această unitate”, a spus Zelenski.