Harry Florin Geană, cel care a făcut plângerea penală împotriva lui Pricopie, a avut o reacție în acest sens.
„În acea plângere, dumnealui a încercat să candideze ca și președinte la funcția cea mai mare, a făcut o contestație împotriva unui candidat care avea acel drept fundamental și constituțional, având în vedere că dumnealui a fost un om politic și chiar și acum la ora actuală se prezintă ca și politician.
Am zis să îi fac și eu o plângere că are o funcție publică, dacă ne uitam pe declarația de avere, are aproape 10.000 de euro salariu, nu știu de ce s-ar duce la o funcție atât de mare.
Având în vedere că i-am făcut o plângere, de fapt a fost o plângere, nu îl contest pe domn profesor, pentru că îl cunoașteți și chiar și la o parte dintre dumneavoastră v-a fost profesor.
Nu îl contest pe acest om, decât că am vrut să văd dacă funcția publica a dumnealui ca și rector universitar, dacă se încadrează la articolul 297, aliniatul 1 din codul de procedură penală având o funcție publica ar putea prin funcția dumnealui să îi îndrume pe studenți.
Nu prea îi permite constituția sau legile tarii, acum să vedem dacă poliția îl va cerceta, dar la noi în România, după cum se pun problemele, clasare din start.”, a declarat Harry Florin Geană la Realitatea PLUS.