Declaraţia este semnată şi de şefii de stat din Statele Unite ale Americii, Argentina, Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, Columbia, Danemarca, Franţa, Germania, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania, Thailanda şi Regatul Unit.”În calitate de lideri ai unor ţări profund îngrijorate de situaţia ostaticilor deţinuţi de Hamas în Gaza, printre care se numără mulţi dintre cetăţenii noştri, sprijinim pe deplin demersurile pentru un acord de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor, care se află acum pe masa de discuţii şi care a fost prezentat de preşedintele Biden (preşedintele Statelor Unite, Joe Biden – n.r.) la data de 31 mai 2024. Nu mai este timp de pierdut. Facem apel la Hamas să încheie acest acord, pe care Israelul este pregătit să îl urmeze, şi să înceapă procesul de eliberare a cetăţenilor noştri”, se arată în document, citat de Agerpres.

Legea anti-păcănele este contestată la Curtea Constituțională. Ce reclamă magistrațiiSemnatarii Declaraţiei comune consideră că „acest acord ar duce la o încetare imediată a focului şi la reabilitarea Gaza, alături de garanţii de securitate pentru israelieni şi palestinieni şi oportunităţi pentru o pace pe termen lung mai durabilă şi o soluţie cu două state”.”În acest moment decisiv, facem apel la liderii Israelului, precum şi la Hamas, să facă orice compromisuri finale necesare pentru a încheia acest acord şi pentru a aduce uşurare familiilor ostaticilor noştri, precum şi celor din ambele părţi ale acestui conflict teribil, inclusiv populaţiilor civile. Este timpul ca războiul să ia sfârşit, iar acest acord este punctul de plecare necesar”, se arată în Declaraţia comună. 

Noul ambasador al Rusiei a fost primit la MAE. Cine i-a luat locul lui Kuzmin ca reprezentant oficial al lui Putin la București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *