`Eu nu înțeleg calculul pe care l-a făcut Nicușor Dan, dacă are un calcul, și mirajul acesta al independentului seamănă foarte mult cu mirajul altui independent care vrea să ne salveze. Încă o dată, nu știu la ce anume s-a gândit atunci când a decis să candideze la prezidențiale”.Este declarația care i-a revoltat pe reziști, care s-au revoltat împotriva conducerii pe rețelele de socializare.„Cu toate înjurăturile pe care mi le voi lua și probabil excluderea din USR, trebuie să spun următoarele: Dacă peste faptul că „în România avem o trupă NATO” (cine? 3SudEst?) am încercat să trec, dacă peste scrisoarea către Trump în care spunea că vrea să aibă o relație personală cu el am încercat să trec, dacă peste declarațiile cum că ne atacă rușii, apoi nu ne mai atacă rușii, am putut să trec considerând că nu sunt minciuni, ci pur și simplu încercări de comunicare publică, peste asta nu pot să trec. Accept orice repercusiuni venite din partea conducerii USR. Am spus-o de multe ori și o repet și acum: alegerile din mai sunt o bornă esențială pentru viitorul României și implicit și al meu și al familiei mele, iar asta valorează mai mult pentru mine decât loialitatea față de un lider de partid. Susținerea mea pentru Elena Lasconi se încheie acum.”Un alt atac vehement a venit de la Victor Ilie, fost parlamentar USR, care a anunțat că își dă demisia din partid dacă Lasconi nu se retrage în favoarea lui Nicușor Dan.„Dacă după prestația asta nu-și dă demisia, sau Breaking News-ul nu anunță oficial că îl susține pe Nicușor Dan, eu îmi dau demisia din USR. N-am putut niciodată, absolut niciodată să mă uit la un interviu sau discurs integral cu Elena Lasconi. Pur și simplu îmi curge sânge din urechi auzind-o. Da, am susținut-o, în lipsă de ceva mai bun. Acum avem ceva mai bun.”Săptămâna trecută, Elena Lasconi și Nicușor Dan au avut o întâlnire în care au discutat despre candidatura la alegerile prezidențiale, în condițiile în care în declarații publice ambii lideri și-au cerut reciproc să se retragă din cursă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *