”Pentru noi contează foarte mult cine conduce la Chişinău. Pentru noi este foarte important că Maia Sandu a reuşit să fie realeasă şi să continue în al doilea mandat să coordoneze şi să monitorizeze şi să asigure leadership-ul pentru tot ceea ce înseamnă parcursul european al Republicii Moldova. Cum la fel de bine contează cine va fi forţa politică din Republica Moldova şi îmi doresc din tot sufletul să continuăm cu această consistenţă a PAS-ului (Partidul Acţiune şi Solidaritate – n.r.) pentru că ei ştiu cel mai bine tot ceea ce a însemnat procesul de aderare, de la deschiderea negocierilor până în momentul în care, iacătă, ajungem să intrăm pe dosarele tehnice şi să deschidem dosarele tehnice de aderare la Uniunea Europeană”, a declarat Ciucă, la finalul întrevederii avute cu preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate din Republica Moldova, Igor Grosu.  El a reamintit că în alegerile din Republica Moldova forţe ostile democraţiei au încercat manipularea electoratului.  ”Am înţeles foarte bine toate situaţiile prin care a trecut Republica Moldova, toate aceste maşinaţiuni şi instrumentări care au fost puse în practică de către forţele ostile democraţiei în Republica Moldova, încercând să manipuleze şi să dezinformeze electoratul atât înainte de primul tur al alegerilor şi de votul la referendum, cât şi la turul doi al alegerilor prezidenţiale. Lucrul acesta nu s-a întâmplat doar în Republica Moldova şi sunt date, sunt evidenţe clare ale instituţiilor de securitate din Statele Unite, Rusia a încercat să interfereze inclusiv la alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Ca atare, şi noi în România vorbim şi atragem atenţia alegătorilor noştri despre tot ceea ce înseamnă continuarea parcursului democratic, liber, pro-european al României”, a arătat preşedintele PNL.  Nicolae Ciucă a transmis, în context, că este important ca AUR şi SOS să nu între în combinaţii politice după alegerile de la sfârşitul acestui an.  ”Partidul Naţional Liberal este cel mai pro-european şi cel mai pro-atlantist partid politic din România. Şi trebuie să facem absolut totul astfel încât partidele care se constituie a fi portavocea Moscovei în România, vorbesc de AUR şi de SOS, să nu poată să intre în aceste combinaţii politice, astfel încât să fie denaturat rezultatul final al alegerilor şi România să fie abătută de la tot ceea ce înseamnă acest parcurs de continuare a dezvoltării economice şi de consolidare a rolului pe care ţara noastră îl joacă în zona Mării Negre, îl joacă în zona răsăriteană a Europei”, a mai spus liderul PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *