Nicolae Ionel Ciucă a subliniat angajamentul PNL de a susține PAS în acest efort de transformare a Republicii Moldova, menționând că „PNL va continua să fie un partener solid, oferind suport tehnic și financiar prin intermediul Uniunii Europene și al României, pentru a asigura progresul și bunăstarea cetățenilor moldoveni”.

„Partidul Naţional Liberal  și Partidul Acțiune și Solidaritate sunt parteneri. Suntem membri ai aceleiași familii politice la nivel european, suntem unii alături de ceilalți oricând este nevoie.Noi vom fi mereu alături de PAS și suntem recunoscători pentru fiecare ocazie în care colegii din PAS sunt alături de noi.

Partidul Acțiune și Solidaritate a oferit Republicii Moldova o conducere proeuropeană în ultimii patru ani. Împreună cu președinta Maia Sandu, liderii PAS au implementat reformele care au modernizat țara și au obținut începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Astăzi, alături de președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ionel Ciucă, ne-am întâlnit la Chișinău cu președintele PAS, Igor Grosu, și cu conducerea partidului.

Președintele Nicolae Ciucă, împreună cu conducerea PNL și noi, europarlamentarii PNL, am fost și vom fi în continuare alături de PAS în efortul său de a duce țara spre Uniunea Europeană.Ne vom asigura, la fel ca până acum, că Republica Moldova are acces cât mai repede la tot sprijinul financiar și tehnic pe care Uniunea Europeană și România îl pun la dispoziția cetățenilor Republicii Moldova”, a transmis Siegfried Mureșan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *