„Prezentul proiect de act normativ își propune prelungirea, până la data de 31 decembrie 2025, a măsurii referitoare la acordarea de sprijin și asistență umanitară cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, care au intrat pe teritoriul României anterior datei de 1 iulie 2024, găzduiți în locațiile stabilite de comitetele județene/al municipiului București pentru situații de urgență”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Pe ordinea de zi a ședinței se află și un proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr.1178/2024 pentru stabilirea cuantumului, condițiilor și a mecanismului de acordare a sumelor forfetare potrivit OUG nr. 96/2024 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

Executivul urmează să se pronunțe și cu privire la modificarea HG nr. 68/2024 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev pentru finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Printr-o altă hotărâre, Cabinetul Ciolacu va decide cu privire la modificarea și completarea HG nr. 69/2024 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev pentru finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar particular și confesional acreditate și autorizate fără taxă.

Executivul va analiza și un proiect de hotărâre privind Registrul de furnizori din domeniul feroviar. ‘Prezenta hotărâre reglementează cadrul legal pentru crearea, administrarea și actualizarea unui Registru de furnizori (…) de către Autoritatea Feroviară Română – AFER, (…) având ca scop menținerea evidenței autorizațiilor emise operatorilor economici care furnizează servicii și/sau produse pentru domeniul feroviar, transportului cu metroul, metroul ușor, monorai și transportului urban, suburban și regional pe șine, pe linii ferate industriale și pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic’, prevede proiectul.

Pe agenda ședinței de Guvern figurează și un proiect de hotărâre privind eliberări/numiri de prefecți și/sau subprefecți.

Cabinetul Ciolacu va analiza și proiect de ordonanță de urgență privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale.

În analiza Executivului se va afla și un proiect de OUG referitor la instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

Pe agenda reuniunii guvernamentale figurează și un memorandum având ca temă mandatarea reprezentanților statului în Adunarea generală a acționarilor/Consiliul de administrație, după caz, la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2024 sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *