Vladimir Putin, un lider extrem de dificil de abordat într-o discuție oficială, mai ales dacă ești șef de stat membru NATO, ar putea să fie prins la o discuție de Nicolae Ciucă, posibil președinte al României.
„În primul rând în momentul de față nu cred că există această cale deschisă spre un dialog cu Vladimir Putin. La nivelul acesta se pregătesc toate aceste întâlniri și există la nivelul Ministerului de Externe a tuturor structurilor care sunt implicate în pregătirea unei astfel de vizite dosarele de țară și tot ceea ce reprezintă relația bilaterală și desigur componenta complementară de context. Eu cred că nu numai în relația cu Vladimir Putin ci cu orice lider care are un astfel de comportament ieșit totalmente din principiile și valorile democrației cu toți liderii autocrați, dialogul trebuie să fie cât mai scurt și îndreptat către acele valori pe care noi le apărăm și de asemenea indiferent de cel cu care avem întâlnirea trebuie să ne protejăm, să ne apărăm interesele noastre naționale și să putem să valorificăm la maxim relațiile bilaterale. Dar pentru că ați vorbit de Vladimir Putin, primul lucru de la care aș porni ar fi recuperarea tezaurului României”, a declarat Nicolae Ciucă.
Președintele Senatului României și unul dintre principalii candidați la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă a fost invitat și la emisiunea Culisele Statului Paralel, moderată de Anca Alexandrescu. Discuția a acoperit subiecte de interes național, dar și aspecte personale legate de cariera sa politică și viziunea pentru viitorul României.