Administrația președintelui american Donald Trump a impus începând cu data de 12 martie taxe vamale de 25% asupra tuturor importurile de oțel și aluminiu, indiferent de țara de proveniență.Ca represalii, Comisia Europeană a anunțat că va impune începând din aprilie taxe vamale pentru o diversitate de produse importate de statele UE din SUA, în valoare totală de până la 26 de miliarde de euro.Aceste taxe vamale de retorsiune au fost stabilite de Comisia Europeană să intre în vigoare în două trepte, respectiv pentru o parte din produsele din listă să se aplice de la 1 aprilie, iar pentru celelalte de la jumătatea lunii aprilie.Prin noua decizie, anunțată joi, executivul comunitar a hotărât să alinieze pentru jumătatea lunii aprilie calendarul aplicării taxelor vamale pentru cele două liste de produse, sperând ca până atunci să ajungă totuși la o înțelegere cu Washingtonul.”Odată cu alinierea calendarelor, Comisia Europeană se va consulta cu statele membre asupra ambelor liste. Aceasta va oferi timp suplimentar pentru discuții cu Administrația americană”, a declarat un purtător de cuvânt comunitar, Olof Gill. Obiectivul este de asemenea de a obține un echilibru adecvat între produsele afectate, ținând cont de interesele producătorilor, exportatorilor și consumatorilor din UE, a adăugat acesta.Pe lângă noile taxe vamale asupra oțelului și aluminiului, Donald Trump a amenințat anterior că ar putea impune blocului comunitar și alte taxe dacă UE nu își reduce excedentul comercial în relațiile cu SUA.