Această cădere a unui serac – un bloc de ghaţă de talie mare, înconjurat de crevase, într-un gheţar – a avut loc luni către ora locală 3.00 (4.00, ora României), ”în sectorul Mont-Blanc Tacul, în Haute-Savoie, la aproximativ 4.100 de metri altitudine”, precizează într-un comunicat prefectura, relatează AFP preluat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, blocul de gheață a căzut pest corzile unor alipinioşti care se aflau în apropiere. În total, vorbim despre 15 persoane.
”Bilanţul provizoriu este de o victimă decedată, o victimă în stare de urgenţă absolută şi trei victime în urgenţă relativă. Celelalte şapte persoane au scăpat tefere”, au mai spus reprezentanții prefecturii.
În zonă au fost mobilizate elicoptere, echipe cu câini şi salvatori.
”Victimele au fost preluate de serviciile de salvare şi apoi au fost evacuate către instituţii spitaliceşti la Sallanches şi Annecy”, se mai arată în comunicatul citat.
”Potrivit primelor informaţii culese, originea declanşării căderii seracului ae fi naturală”, mai anunţă prefectura.