Arabia Saudită a solicitat extrădarea suspectului, numit Taleb A., în conformitate cu legislaţia germană, însă Germania nu a răspuns, au precizat sursele.Acestea au declarat că bărbatul este un musulman şiit originar din oraşul Al-Hofuf din estul Arabiei Saudite. Şiiţii sunt o minoritate în ţară, reprezentând doar aproximativ 10% din naţiunea majoritar sunnită.
Există rapoarte repetate de discriminare împotriva musulmanilor şiiţi în Arabia Saudită.Autorităţile germane au fost alertate cu privire la acest bărbat în urmă cu aproximativ un an, a aflat DPA, însă natura avertismentului nu este cunoscută în prezent.Suspectul, un medic de origine saudită de 50 de ani, a intrat în mulţimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, cu o maşină închiriată, vineri seara, provocând cinci morţi şi peste 200 de răniţi, conform unui bilanţ actualizat.
Atacatorul posta„Îi vom măcelări” pe rețelele de socializare
Șoferul morții de la Târgul de Crăciun din Magdeburg (Germania), unde cinci oameni și-au pierdut viața, iar alți 41 sunt răniţi grav, posta o serie de mesaje tulburătoare în mediul online.
Medicul care, vineri seara, a intrat cu un BMW într-o mulțime mare de vizitatori ai târgului de Crăciun a distribuit sute de mesaje amenințătoare pe contul său de pe platforma X. Se susține că el ar fi colaborat pentru a ajuta femeile saudite să fugă din țara lor natală.
Într-un flux de pe X, care a fost șters între timp și care pare să aparțină suspectului, acesta a postat mesaje anti-islam, și-a exprimat susținerea pentru partidul de extremă dreapta AfD și a acuzat Germania de promovarea islamizării țării.
De exemplu, pe 13 august, el a postat în arabă: „Vă asigur: dacă Germania vrea război, îl vom avea. Dacă Germania vrea să ne omoare, îi vom măcelări, vom muri sau vom merge la închisoare cu mândrie”.
Taleb A. a postat astfel de amenințări și pe platforma X (fostă Twitter): „Pentru că am epuizat toate mijloacele pașnice, nu am făcut decât să ne confruntăm cu mai multe crime din partea poliției, a securității statului, a procuraturii, a sistemului judiciar și a Ministerului de Interne. Pacea nu le este de niciun folos”.
Numărul celor ucişi în atacul de vineri de la târgul de Crăciun din Magdeburg a crescut la cinci, iar numărul celor răniţi grav este de 41, au anunțat sâmbătă surse de securitate citate de dpa. Suspectul, un medic de 50 de ani, a fost reținut.