Viitorul candidat independent la Cotroceni a afirmat că poziția la NATO a câștigat-o „pe persoană fizică”, nu a fost un merit al României sau al partidelor. 

De altfel din această poziție de prestigiu Geoană își face deja campanie de luni bune, profilând un candidat capabil să câștige președinția singur, așa cum a câștigat și funcția de secretar general adjunct al NATO, în 2019.

„Nominalizarea a fost din partea premierului și aprobată de președinte”, afirmă Viorica Dăncilă, respectiv semnată de ea ca premier și Klaus Iohannis ca președinte al României. 

Declarația Vioricăi Dăncilă îl contrazice pe Mircea Geoană, care și-a arogat în întregime meritele pentru nominalizare.

”Eu am câştigat poziţia de la NATO pe nume propriu, pe persoană fizică pentru că sunt foarte bun la ceea ce fac şi pentru că lumea mă apreciează, că nu-ţi dă job-ul de pomană. Şi apropo, eu sunt primul din est care ocupa un job de conducere la vârful NATO”, afirma acesta în luna aprilie. 

Se pare că Mircea Geoană a mai avut nevoie să fie apreciat și de „premierul lui Dragnea”, cum era cunoscută Viorica Dăncilă în epocă, pentru a ajunge în poziția de conducere la NATO: ”Am semnat pentru numirea dlui Geoană pentru că în acel moment dacă nu îl nominalizam România putea să piardă postul”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *