„Domnul Ciolacu trebuie, în primul rând, să vrea (să candideze la Preşedinţie – n.r.). Trebuie să decidă el ca persoană, pentru că e vorba şi de partid, dar e vorba şi de el ca persoană. Domnul Ciolacu va lua decizia asta, nu ce spunem noi neapărat. Noi spunem ce dorim, dar domnul Ciolacu va fi cel care va decide dacă va fi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale sau nu. Din punctul meu de vedere şi din punctul multor colegi de vedere, şi-au exprimat un punct de vedere în sensul că domnul Ciolacu, preşedintele partidului nostru, este cel mai bine plasat în toate sondajele de opinie şi e normal să ne dorim un coleg de-al nostru care are potenţial să câştige Preşedinţia României. (…) Domnul Ciolacu este cel mai bine plasat membru de partid în toate studiile sociologice pe care eu le-am văzut până astăzi”, a afirmat, luni, Stănescu, la sediul central al PSD.

Marcel Ciolacu: „Mandatul meu şi al conducerii PSD expiră pe 24 august. Trebuie să avem alegeri”

Întrebat dacă nu ar exista un risc ca Marcel Ciolacu să piardă şefia partidului în cazul în care ar pierde alegerile pentru Preşedinţia României, aşa cum s-a întâmplat şi cu alţi lideri PSD, secretarul general al social-democraților a răspuns: „Dacă mă întrebaţi pe mine, poate sunt şi subiectiv, eu cred că nu, pentru că Marcel Ciolacu a fost poate singurul preşedinte de partid care a reuşit să aibă o relaţie foarte bună cu toţi colegii noştri de partid. Eu spun că nu, nu e un pericol pentru el. Ar putea să fie în continuare preşedinte. În orice scenariu, eu cred că Marcel Ciolacu poate să rămână în continuare preşedintele partidului”. 

Surse politice: Scenariul lui Hrebenciuc pentru prezidențiale: Geoană intră în turul doi cu Simion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *