Vila ilegală a primarului Allen Coliban. Cum și-a eliberat ilegal un certificat de urbanism
Allen Coliban a primit moștenire vila într-o zonă protejată. Conform prevederilor legale, înălțimea imobilului nu poate fi mai mare de…
Allen Coliban a primit moștenire vila într-o zonă protejată. Conform prevederilor legale, înălțimea imobilului nu poate fi mai mare de…
„Ne așteaptă cele mai importante alegeri din Europa, ne așteaptă unele dintre cele mai importante alegeri din lume. Trebuie ca…
Declaraţia este semnată şi de şefii de stat din Statele Unite ale Americii, Argentina, Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, Columbia, Danemarca,…
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, în cadrul întrevederii, Ana Tinca a subliniat „responsabilitatea exclusivă a Federaţiei Ruse pentru starea actuală…
Este vorba despre dosarul în care procurorii o acuză că s-a numit singură manager într-un proiect, majorându-și astfel indemnizația lunară.…
Într-o conferință de presă, doctorul Shawqi Saeed, Președintele Consiliului de Administrație al Institutului Superior de Științe Comerciale din El Mahalla…
Ies date explozive la iveala despre cum planuia gruparea Statului Paralel sa isi reinstaureze puterea dupa alegerile de anul acesta.…
Nicușor Dan ar putea deveni incompatibil definitiv în luna septembrie. Acesta este în proces cu Agenția Națională pentru Integritate (ANI),…
Reporter: Știu că sunteți un om credincios, cum faceți duminică, mergeți la Biserică prima dată sau la vot? Nicolae Ciucă:…
Concret, Răzvan Vasile, care este și inspector general adjunct, s-a luat la bătaie cu un elev de la un alt…