„Noi vom candida și vom merge în aceste alegeri indiferent de dată, deci practic, din punctul nostru de vedere nu vorbim despre alegerea unei date care să favorizeze un partid sau altul, ci ne-am dori să avem o campanie serioasă, o perioadă cât mai mare de dezbatere. Alegerile în septembrie ar fi nepotrivite pentru că luna august ar fi o lună în care românii pleacă în concediu în care nu am avea atâta atenție din partea societății în legătură cu dezbaterea pentru prezidențiale dar până la urmă facem parte dintr-un Guvern.

Am anunțat acest lucru acum trei ani cu bune și cu rele. Tot ceea ce decidem în cadrul acestei coaliții trebuie respectat și probabil că în condițiile în care se va împlini acest termen de 75 de zile pentru a elabora HG-ul va fi dat. Eu cred că mai e timp pentru discuții, chiar dacă sunt dificile discuțiile. Discuția este despre a avea alegeri și despre a avea un timp de dezbateri adecvat. Pentru moment nu există soluție comună dar în următoarele zile probabil că vom ajunge la o idee comună pe care să o agreăm ambele partide”, a declarat Ionuț Stroe.

SURSE PNL: Discuții pentru premier liberal cu Geoană, dacă intră în turul 2! Tandem cu PSD, dacă va fi Ciolacu în schemă! Scenarii BOMBĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *