Evoluția lui Doru Trăilă în avocatură este strâns legată de fostul ministru al justiției Valeriu Stoica. Avocatul din dosarul generalilor Coldea și Dumbravă a fost racolat în cabinetul lui Stoica de pe băncile Facultății de Drept, din anul III. El a fost angajat avocat colaborator între 2000 și 2013. În prezent, cei doi lucrează împreună la Centrul de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul bancar.
Într-o reacție pentru Realitatea PLUS Valeriu Stoica spune că „Doru Trăilă nu mai lucrează la Societatea de Avocați Stoica și Asociații din anul 2013. De atunci și până în prezent nu a mai avut nicio legătură nici cu mine, nici cu Societatea. Domnnii Coldea și Dumbravă nu au fost și nu sunt nici clienți, nici consultanți ai Societății noastre, nici ei, nici societățile lor”.
În plus, Doru Trăilă colaborează și cu una dintre cele mai mari săli de fitness din România. În urmă cu aproximativ 10 ani, potrivit jurnaliștilor, fostul director al WORLD CLASS a fost implicat într-un adevărat scandal. Asta pentru că doi bărbați care au o altă orientare sexuală ar fi fost agresați într-un vestiar, în prezența fetiței lor adoptive. Conducerea sălii de sport s-a spălat rapid pe mâini și nu le-ar mai fi permis celor două persoane accesul acolo, deși ele erau victimele. Șeful de la WORLD CLASS a fost atunci acuzat de homofobie, iar avocatul generalilor a ieșit public pentru a-i spăla imaginea.
„Acea forma de discriminare care a fost verbala, fara forme de violemnta fizica, nu e cauzata de noi sau de personalul World Class, e cauzata de membrii clubului. nu suntem resprunzatori pt faptele membrilor nostri majori”, spunea Traila.
În prezent, rețeaua de fitness este deținută de un om de afaceri indian. Este vorba despre Raj Kumar Gupta, unul dintre frații lui Sanjeev Gupta, care a preluat fostul SIDEX Galați.