Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 179/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, anunță Administrația Prezidențială. Actul normativ prevede că pentru finanţarea reabilitării termice a blocurilor să fie folosiţi mai mulţi bani din fondurile europene nerambursabile, respectiv 90%, şi mai puţini din bugetele locale sau cele ale asociaţiilor de proprietari, relatează News.ro.

Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, astfel încât pentru finanţarea reabilitării termice a blocurilor să fie folosiţi mai mulţi bani din fondurile europene nerambursabile, respectiv 90%, şi mai puţini din bugetele locale sau cele ale asociaţiilor de proprietari.

Astfel, actul normativ are drept finalitate, prin instituirea unor excepţii de la cadrul legislativ actual, asigurarea posibilităţii finanţării unor activităţi/lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, pentru perioada de programe 2021 – 2027, inclusiv din fondurile europene nerambursabile aferente Politicii de Coeziune.

Preşedintele Iohannis a mai promulgat legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2023 pentru completarea art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Actul normativ  are ca obiect de reglementare completarea art. 4² din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările şi completările ulterioare, cu un nou alineat, alin. (31), potrivit căruia procedura de selecţie pentru stabilirea propunerilor de candidaţi pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinţi ai Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Şeful statului a promulgat şi legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2024 privind aprobarea plăţii sumelor restante provenite din cotizaţii anuale către organizaţii internaţionale din domeniul transportului naval. Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea plăţii sumelor restante provenite din cotizaţii anuale către organizaţii internaţionale din domeniul transportului naval.

De asemenea, Klaus Iohannis a promulgat legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2018 privind reglementarea unor măsuri în domeniul inspecţiei economico-financiare efectuate de Ministerul Finanţelor Publice şi pentru completarea unor acte normative. Actul normativ are ca obiect de reglementare abilitarea Ministerului Finanţelor de a exercita acţiuni de control asupra modului de utilizare a sumelor acordate prin acţiuni de sponsorizare/mecenat în scopul susţinerii unor activităţi fără scop lucrativ, al respectării destinaţiei fondurilor acordate, precum şi a modului de utilizare a fondurilor publice acordate de la bugetul general consolidat. De asemenea se instituie măsuri în domeniul inspecţiei economico-financiare, efectuate de Ministerul Finanţelor, care să contribuie la reducerea riscului fraudării bugetului de stat, cu consecinţa reducerii cheltuielilor bugetare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *