Un român în vârstă de 42 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în Spania. Bărbatul se afla pe scaunul din dreapta al unui autoturism care s-a răsturnat într-un canal din zona Golmés, iar șoferul ar fi părăsit locul accidentului fără să solicite ajutor. Ulterior, acesta a fost identificat și reținut de autoritățile spaniole.